Școala Altfel
Pentru că educația este baza evoluției, în aprilie 2022, am dat startul unei serii de activități împreună cu elevii școlii Olga Gudynn în cadrul programului „Școala Altfel”.
Workshop de nutriție
Alături de nutriționistul Cristian Mărgărit, am organizat un workshop în care cei mici au învățat despre alimentația sănătoasă, despre cât de important este să ne hidratăm și cât de gustos poate fi un smoothie de fructe și legume – pe care și l-au preparat chiar ei.
Pâinea și munca în echipă
Radu Dumitrescu și Eric Barbosa, boulanger chef Freshful, i-au primit pe cei mici în brutăria Freshful, unde au învățat despre maia și despre dospit, și-au frământat propriile pâinici și au văzut cum se coc acestea în cuptor.
În vizita lor la depozitul Freshful, copiii au avut ocazia să vadă cum se pregătesc comenzile și cât de importantă este munca în echipă.