Prăjitură cu mere by Radu Dumitrescu - Rețetă Video
4,23 lei
Timp pregătire
20 min
Timp gătire
35 min
Porții
8
Total
55 min
Ingrediente
- -300g mere rase
- -250g zahăr
- -100g făină
- -4 ouă
- -50g unt
- -1 păstaie vanilie
- -½ lămâie
- -50ml lapte
- -60g cacao
- -60g nuci și fistic
Mod de preparare
1
Pentru început, dăm 2-3 mere pe răzătoare. Stoarcem merele foarte bine și le dăm puțină zeamă de lămâie (să nu oxideze).
2
Luăm cele 4 ouă reci (pentru că albușurile se bat mai bine când le e puțin frig) și separăm gălbenușurile de albușuri ca să facem o bezea.
3
Punem un praf de sare peste albușurile din castron și le aerăm (cu mixerul) până se triplează în volum, după care, ușor-ușor, începem să încorporăm zahărul (pus în ploaie, amestecat continuu).
4
Tăiem păstaia de vanilie pe jumătate, luăm cu vârful cuțitului vanilia de pe păstaie și o adăugăm peste bezea. Adăugăm și gălbenușurile (pe rând) peste bezea și le încorporăm ușor, cu o spatulă.
5
Punem 4 linguri de făină și merele (foarte bine stoarse) peste bezea și amestecăm totul până la omogenizare.
6
Ungem o tavă cu unt, o tapetăm cu hârtie de copt și turnăm compoziția în ea. Așezăm compoziția și băgăm tava în cuptorul încins la 180°C pentru 35 de minute. Când e gata, scoatem prăjitura și o lăsăm să se răcească. Între timp, preparăm sosul de ciocolată „à la bunica” (lui Radu).
7
Într-o crăticioară, punem 8 linguri de zahăr și 3 linguri de cacao. Le omogenizăm bine (pe foc mic) și adăugăm 3-4 linguri de lapte peste ele. Amestecăm bine (tot la foc mic) până începe să se formeze sosul de ciocolată.
8
Luăm sosul de pe foc și îl „închidem” cu puțin unt, pe care îl amestecăm în sos până la omogenizare.
9
Turnăm sosul peste prăjitura (care s-a răcit) și îl întindem bine pe toată suprafața.
10
La final, ciopârțim câteva nuci, puțin fistic și le presărăm pe toate peste prăjitură, împreună cu un praf de sare. Știm că ai deja, dar îți urăm și noi...
11
Poftă bună!
O rețetă & alte povestiri | Radu Dumitrescu